MAE anunță noi reguli de intrare pe teritoriul Austriei

MAE anunță noi reguli de intrare pe teritoriul Austriei
Publicat: 13/01/2021, 22:23

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, miercuri seara, că persoanele care călătoresc în Republica Austria trebuie să se înregistreze online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC”. 

Autorităţile austriece au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare în ţară în contextul pandemiei de COVID-19, acestea urmând să intre în vigoare vineri, 15 ianaurie, de la ora 00.00.

Astfel, persoanele care călătoresc în Republica Austria au obligaţia de a se înregistra online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC”, disponibil online pe www.oesterreich.gv.at/themen/coronavirus_in_oesterreich/pre-travel-clearance.html.

Formularele sunt disponibile în limbile germană şi engleză.

Totodată, la momentul intrării pe teritoriul austriac, călătorii sunt obligaţi să prezinte confirmarea completării formularului menţionat, în format electronic sau tipărit.

În situaţia în care nu este posibilă înregistrarea online, în mod excepţional, se poate opta pentru completarea formularului tipizat şi semnat olograf.

Sunt exceptate de la măsura înregistrării electronice prin completarea formularului PTC următoarele categorii de persoane: transportatorii profesionişti de mărfuri, navetiştii, persoanele aflate în tranzit, persoane care participă la evenimente de familie care nu pot fi amânate (spre exemplu: ceremonii funerare).

Toate persoanele care merg în Austria vor fi plasate în carantină

De asemenea, pe lângă obligativitatea înregistrării electronice, până la data de 31 martie 2021, persoanele care sosesc în Republica Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină pentru o perioadă de 10 zile la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, imediat după intrarea pe teritoriul austriac, cu suportarea costurilor de către persoana în cauză. Măsura carantinei poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (tip PCR-RT sau antigen), efectuat nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în Republica Austria, costurile fiind suportate de către persoanele în cauză. Aceste măsuri se aplică inclusiv turiştilor.

Sunt exceptate de la măsura carantinei persoanele care sosesc în Republica Austria din Australia, Finlanda, Grecia, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Republica Coreea, Singapore şi Vatican şi prezintă documente justificative, care să ateste faptul că în ultimele 10 zile anterior intrării în Republica Austria s-au aflat pe teritoriul statelor respective.

De asemenea, sunt exceptate de la măsura carantinei, cu condiţia prezentării unui test PCR-RT sau antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 cu rezultat negativ, în limbile germană sau engleză şi prelevat cu maximum 72 de ore înaintea intrării în Republica Austria, următoarele categorii de persoane: personalul diplomatic şi angajaţii organizaţiilor internaţionale, personalul aflat în misiune umanitară, persoanele care intră din motive profesionale, persoanele care călătoresc din motive medicale şi o persoană însoţitoare, cu prezentarea documentelor justificative, persoanele care sosesc pentru a răspunde unei îndatoriri juridice sau administrative obligatorii, cum este prezentarea la citaţii în procese juridice.

În lipsa rezultatului negativ al unui test, persoanele respective şi cele cu care locuiesc împreună sunt obligate să se supună unei perioade de carantină de 10 zile la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, cu suportarea costurilor de către persoanele în cauză.

Cum poate fi suspendată măsura carantinei

Măsura carantinei poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (tip PCR-RT sau antigen) efectuat în perioada carantinei.

Tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) pe teritoriul Republicii Austria, fără aplicarea măsurii de carantină/izolare sau test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinaţie este justificată. Astfel, autorităţile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinaţie: acte de domiciliu, rezidenţă, drept de şedere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 şi 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51901 şi www.viena.mae.ro şi informarea temeinică anterior deplasărilor în străinătate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Patrizia şi Bianca, tinerele românce luate de ape în Italia, au fost găsite moarte. Cristian...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Anumiți angajați vor avea parte de mai multe zile de concedii în 2024: Noul proiect...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
După ani de limbaj diplomatic, Zelenski a erupt şi a lansat acuzaţii la adresa Chinei:...
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Devine imposibil de făcut în România. Decizie radicală de la stat: Trebuie să oprim
Ion Țiriac a avut o dramă peste care nu a trecut. Nu și-a revenit nici...
Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Ana Baniciu, în lacrimi după ce s-a mutat în casă nouă: ”Plânsă toată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mansa Musa din Mali, cel mai avut conducător din istorie
×